Copilul nu își dorește nimic altceva, decât să fie iubit.
Nimic altceva.
Dacă acesta nu este, pentru el nimic nu este.
Inexistența e.
Existența pentru el înseamnă dragoste.
Face orice, pentru a fi iubit și acceptat.
Învață bine.
Dă randament.
E ascultător.
Încearcă să îi înlocuiască și să îi protejeze pe cei excluși.
Se îmbolnăvește în locul tău.
Câștigă concursuri.
Renunță.
Face cură de slăbire.
Înfulecă.
Se îmbracă cum se cuvine.
Se comportă cum se cuvine.
Da răspunsuri deștepte.
Se comportă ca adulții.
E serios.
E precoce.
E geniu.
Poți cere și aștepta orice, de la el.
Și el va încerca tot ce îi stă în putință.
Pentru că dacă tu, în primul și în primul rând mama lui,
sau tatăl lui, persoana care are grijă de el
nu ești pentru el,
atunci pentru el nimicul există.
Pentru mine, ca adult, îmi este dureros să văd, câte face fiul meu de dragul meu.
Pentru mine, ca adult, îmi este dureros să văd, câte am făcut de dragul părinților mei.
Această durere arată, că sunt adult.
Până nu sunt capabil să trăiesc împreună cu aceasta durere, chiar și ca adult tot copilașul mic al părinților mei bătrâni rămân, si nu devin copilul adult al părinților mei bătrâni.
Până nu sunt capabil să trăiesc împreună cu această durere, chiar și ca adult tot părintele copil al copilului meu rămân, și nu devin părintele adult al copilului meu mic.
Dacă rezonezi cu aceste gânduri, poți să începi să iei în calcul nu doar părinții tăi, ci pe toți care într-un fel sau altul înlocuiesc părinții în viața ta de adult și față de cei încă încerci să te conformezi, doar ca să fi iubit.
Dacă nu mai e nevoia aceasta de conformare, ce rămâne?
Dacă nu ești iubit, pentru că ești diferit de cum se așteaptă de la tine să fii, ce rămâne?
Nu, nu nimicul rămâne, pentru ca nu mai ești copil.
Rămâne dragostea ta.
Tu deja îl poți iubi pe celălalt așa cum e el, chiar daca deloc nu corespunde ideilor tale despre el.
Ai devenit adult.
Despre dragoste si despre frica de a pierde dragoste