Eram curioasă, dacă google îmi oferă traducere pentru self made man, acesta mi-a dat: omul auto-făcut. Îmi place. Când folosim cuvinte în alte limbi, se mai întămplă ca cuvintele să nu ajungă la noi, să nu ne atingă. Devin concepte abstracte, și nu ne mai vorbesc.Dar ce imagine! Omul, care se auto-face! Această auto-facere reprezintă totul în modern, e prezentă pe fiecare plan, omul modern trebuie să facă totul: familia, relațiile, cariera, corpul, dragostea, mentalul, pe el însuși, etc. Toate cursurile de auto-dezvoltare merg pe această idee. În felul acesta mă obiectific. Nu mai sunt un mister, un suflet, o viață curgătoare, nu mai sunt ceva mult mai mare, decât gândurile mele, emoțiile mele, corpul meu, ci sunt un obiect, un produs, pe care eu îl fac. Mă fac pe mine. Ce absurditate!
Nu e coincidență, că absurdul este copilul modernului. Numai prin absurd se poate descurca cumva omul în această mare auto-creație.
Wilfried Nelles weekendul trecut a zis ceva interesant, un sistem poate fi decompus în elemente și asamblat din nou, și va funcționa. Dacă faci acest lucru cu ceva viu, îl omori. Vin oameni la mine, care au ajuns la pragul disperării după ce și-au petrecut jumătate din viață cu autocunoaștere și autodezvoltare. Au rămas nefericiți pentru că pe plan intelectual au reușit să înțeleagă anumite lucruri, dar totuși, în adâncul sufletului lor sunt nefericiți, lucrurile pur și simplu nu le ies, oricât au dregat, orice succese au atins, anumite lucruri pur și simplu nu se întâmplă, și se uită la ei înșiși ca la un eșec.
Perspectiva care poate să ne scoată din această capcană este cel al misticului. Acesta la prima clipire pare să fie identică cu credința religioasă, și omul modern fix de asta vrea să scape. Cum să creadă din nou? Cum să lase lucrurile pe seama Divinului? Asta ar însemna în proprii ochi și în ochii lumii că e prost, leneș sau laș. Nu, așa ceva nu poate accepta omul de azi. El este deștept, muncitor și curajos, și o să facă cu viața lui ce vrea el!
Na fix.
Și când aceste ”fix”-uri se înmulțesc, doar atunci poate să ajute PIV-ul, forma de constelații cu care lucrăm noi la Nelles Institut. Acea mare viață, care vrea să trăiască prin noi, care suntem, poate privi și primi în inimă acel mic om, care deasemenea suntem, și care s-a confundat cu Atlas. Putem pune jos cerul de pe umeri și lăsa ceea ce simboliza cerul în trecut să ne ghideze. Putem să ne tragem răsuflarea, și să ne întrebăm, oare de ce viața se aventurează să se manifeste prin noi, prin personalitatea, prin calitățile, prin dorințele, gândurile, sentimentele noastre? Oare ce o fi vrând cu mine, prin mine? Oare ce fel de frunze se ascund în mugurii mei? Cum miroase floarea vieții mele care se deschide la chemarea mediului și a viitorului meu de la sine, cum se deschid florile de corcoduși, fără să facă vreun efort, fără să se streseze?
_________________
Atlas purta cerul pe umeri, nu globul pământesc, dar din cauză că în lumea mitologiei și cerul era reprezentat prin glob, s-a produs cu timpul această confuzie.